De Hrvoje Milakovic /30 octombrie 202130 octombrie 2021 În 1995, Richard Linklater a transformat pentru totdeauna cinematografia romantică. Filmul său, Before Sunrise, a arătat că filmele romantice nu au nevoie de piese de decor uriașe, decoruri gigantice elaborate, partituri uimitoare sau chiar distribuții uriașe. Linklater a dovedit că nu aveai nevoie decât de doi actori grozavi și de o conversație bună de modă veche. Acesta este genul de conversație pe care toți ajungem să o avem cu ceilalți semnificativi în timpul fazei de îndrăgostire a unei relații. De atunci, multe filme au riscat cu această formulă și rezultatele au fost amestecate. Este greu să prinzi de două ori același geniu într-o sticlă, dar există câteva exemple bune care au făcut exact asta. De data aceasta, The Time It Takes, își asumă această șansă cu povestea a doi oameni, Lina și Nico, și cum dragostea lor ar putea să nu fie atât de puternică pe cât pare.
Această miniserie Netflix lovește direct sau o ratează complet?
The Time it Takes este o miniserie Netflix cu Nadia de Santiago și Álvaro Cervantes în rolurile principale. Miniseria spune povestea Linei, o femeie de 32 de ani care are o relație de nouă ani cu Nico, iubitul ei. Din păcate, se despart. Acest lucru o trimite pe Lina să-și amintească anumite părți ale relației ei, pe măsură ce timpul se apropie din ce în ce mai mult pentru ca ea să ia o decizie care i-ar putea schimba viața pentru totdeauna.
Configurarea unui cuplu care se desparte nu este deloc nouă. Este punctul de plecare al multor alte filme, romane și emisiuni TV, dar The Time It Takes are propria sa întorsătură. Din momentul în care filmul împinge redarea pe interfața lor Netflix, aceștia vor primi ceva care ar atrage atenția oricui, timpul de rulare. Miniseria este împărțită în 10 episoade a câte 10 minute fiecare (fără credite). Serialul duce conceptul și mai departe, începând cu un episod care petrece un minut în timpul prezent al poveștii și nouă minute în trecutul poveștii.
Pe măsură ce povestea continuă, fiecare episod împinge echilibrul din ce în ce mai mult spre prezent, până când în ultimul episod petrecem nouă minute în prezent și doar un minut în trecut. Acest tip de structură ar putea fi considerat de unii ca un simplu truc și, din punct de vedere tehnic, este, dar funcționează și împiedică lucrurile să devină învechite rapid. Numai structura funcționează atât de bine încât ar putea întuneca faptul că povestea nu este ceva special sau ceva ce un privitor pasionat nu a experimentat de nenumărate ori înainte.
Povestea ca atare este plină de momente tandre care arată cum acești doi oameni s-au îndrăgostit unul de celălalt și, în același timp, arată momentele în care lucrurile au început să meargă prost. Intriga curge în continuitate și progresia relației este ușor de urmărit, dar unele momente, atât tandre, cât și triste, funcționează mai bine decât altele. Unele momente fericite, de exemplu, se simt foarte forțate, în timp ce altele triste le lipsește contextul, iar reacția personajului necesită un pic mai multă muncă din partea publicului pentru a umple golurile logice.
Din fericire, serialul are două personaje uimitoare care se ridică chiar și peste cele mai slabe momente din scenarii. de Santiago este fabulos ca Lina, o tânără care excelează în a fi fermecătoare și drăguță. Călătoria ei de la începutul până la sfârșitul miniseriei este destul de convingătoare și răzbunești ușor pentru ea chiar și în momentele ei cele mai întunecate. Același lucru este valabil și pentru Cervantes, care are cantități uriașe de carismă cu care să lucreze și apare ca un actor convingător.
Cu toate acestea, personajul lui Cervantes, Nico, are mai puțin timp pe ecran decât Lina și pentru că punctul de vedere principal al spectacolului este ea, majoritatea momentelor importante de dezvoltare pentru personajul său au loc în afara ecranului. Până la sfârșitul spectacolului, părți din Nico rămân încă un mister, iar acest lucru ar putea afecta potența finalului.
La nivel tehnic, spectacolul merge pe minimalism și naturalism. Nu funcționează niciodată foarte greu pentru a crea fotografii complexe sau imagini unice. Acest unghi ar putea crea un spectacol care este vizual generic, dar care se simte și în concordanță cu interpretarea realistă a dragostei pe care spectacolul încearcă să o realizeze.
În cele din urmă, The Time It Takes are succes în a explora greutățile uitării unei relații pe care ai considerat-o specială. Să uiți că o persoană specială nu vine ușor și, uneori, este imposibil, dar este ceva pe care toți trăim cel puțin la un moment dat în viață, făcând spectacolul universal în atractivitatea sa. Durata scurtă de rulare a fiecărui episod face deosebit de ușoară vizionarea excesivă într-o singură ședință. Deci, dacă ceea ce ai nevoie este o poveste de dragoste scurtă și dulce-amăruie, atunci The Time It Takes este ceea ce cauți.